IMAGINI & DECLARAȚII EXCLUSIVE. Singurul român condamnat la 99 de ani de închisoare și-a găsit primul loc de muncă după eliberare! S-a angajat la ”Spații verzi”, locuiește la pensiune și vrea să-și întemeieze o familie!

Publicat: 07/07/2020, 14:51
Actualizat: 07/07/2020, 14:56

După 22 de ani de detenție, Marius Csampar – singurul român care a fost condamnat la 99 de ani de închisoare pentru crime în serie – s-a întors în libertate! A fost numit ”vânătorul de oameni”. De curând, a părăsit penitenciarul, iar acum încearcă să ia viața de la capăt și să-și întemeieze o familie, așa cum a mărturisit ÎN EXCLUSIVITATE reporterilor GÂNDUL.RO. Acea familie pe care n-a avut-o niciodată în adevăratul sens al cuvântului! Punerea lui în libertate a fost ultra-mediatizată în contextul în care un alt condamnat pe viață, Ion Turnagiu, a recidivat la Mehedinți după ce a beneficiat de eliberare condiționată.

GÂNDULRO este prima publicație din România care obține declarații și imagini exclusive cu Marius Csampar după eliberare. Considerat unul dintre cei mai periculoși criminali, el a acceptat să schimbe câteva cuvinte despre prezent. Trecutul este, pentru Csampar, un subiect închis. N-a fost un interviu propriu-zis. A fost, mai degrabă, o discuție ca o ploaie de vară, spontană. Încă nu are încredere în oameni. Viața din închisoare l-a învățat să nu-și deschidă sufletul.

A ucis, pentru prima oară, atunci când avea doar 16 ani, iar anchetatorii care l-au ”vânat” susțin că s-au confruntat cu o adevărată întrupare a răului absolut. Are la activ șase crime, însă susține că – în realitate – ”nu au fost decât cinci”, și asta pentru că anchetatorii nu ar fi reușit să demonstreze implicarea sa în cea de-a șasea crimă. A fost eliberat pentru bună purtare în luna mai a acestui an, iar GÂNDUL.RO vă prezintă informații în exclusivitate despre noua viață a celui căruia i s-a mai spus și ”Rîmaru 2”.

Dialogul cu el a pornit de la noul lui loc de muncă. De fapt, prima slujbă pe care și-o găsește în libertate. De aproape o săptămână, lucrează la A.D.P. Balotești. La ”Spații verzi”, cum s-ar zice în popor. Locuiește în zonă, la o pensiune. Străbate la pas, în doar câteva minute, distanța de ”acasă” până la sediul A.D.P., unde pontează în fiecare dimineață. Sarcinile de serviciu i-au fost trasate clar de la început: să strângă gunoaiele de pe marginea drumului național care leagă Bucureștiul de Ploiești. Nu-l deranjează câtuși de puțin munca pe o prestează. Spune că este bucuros fiindcă a reușit să se angajeze și că ”se înțelege bine cu colegii”. Ne mai declară că vrea să se reabiliteze, motiv pentru care are nevoie să treacă în ”CV” un loc de muncă.

Nu este cel mai locvace interlocutor. Își cântărește fiecare cuvânt. Între o propoziție și alta, mai trage câte un fum dintr-o țigară. Csampar este nedespărțit de un rucsac în care pare că-și poartă întreaga viață. După 22 de ani de închisoare nu mai are prieteni apropiați, nu mai are rude cu care să țină legătura. Ne mărturisește că a cunoscut o femeie de curând. I-ar plăcea să aibă propria familie. Viitorul și-l imaginează în libertate, departe de aerul apăsător din penitenciar. În perioada în care și-a executat parte din pedeapsă a trecut prin aproape toate închisorile din România. A fost coleg ”pe secție” și cu deținuți celebri: Gheorghe Ștefan ”Pinalti” sau Dan Diaconescu. Azi, nu vrea să-și mai amintească acele vremuri.

A participat la dezbateri, a jucat fotbal, a desfășurat activități lucrative

De-a lungul celor 22 de ani petrecuți în spatele gratiilor, Marius Csampar a dorit să convingă autoritățile că a trecut printr-o schimbare radicală, astfel că a fost recompensat de 20 ori cu suplimentarea drepturilor și de 16 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior. A participat, de altfel, și la programe educative, obținând 135 de zile-câștig ca urmare a muncii pe care a prestat-o în penitenciar.

”Din evidența informatizată a penitenciarului a rezultat că petentul a început executarea pedepsei la data de 14.12.1997 și expiră la data de 09.02.2095, a participat la activități lucrative în perioada februarie 2009 – iulie 2018 obținând 135,17 zile câștig, a fost sancționat disciplinar de 17 ori, a fost recompensat de 37 de ori, iar din fișa de evidență a activităților socio-educative a rezultat că a participat la activități de grup, religioase sau liturgice desfășurate de preotul ortodox angajat, fotbal, altele, Biserica Evanghelică, dezbateri, consiliere moral-religioasă, concursuri tematice, teatru, programul de educație prin sport, tenis cu piciorul, modulul nr. III: Istorie, Biserica creștină adventistă de ziua a șaptea, programul «Cuvântul care zidește» – modulul I, tenis de masă, redactare reviste, activități religioase creditate, desfășurate de preotul ortodox, programe de informare derulate de colaboratori externi-minim 12 ședințe, Organizația Religioasă Martorii lui Iehova, conferințe, artizanat, șah, tehnico-aplicative, programe educaționale derulate de colaboratori externi-necreditate, programul de educație civică, prelegeri, activități sportive, spectacole”, se arată în dosarul lui Marius Csampar.

Fostul criminal în serie Marius Csampar, eliberat din penitenciar după exact 22 de ani și 2 luni

”Vânătorul de oameni” – LIVE pe Facebook: ”Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă…”

Imediat după ce a părăsit penitenciarul, Marius Csampar  s-a adaptat ”din mers” unei alte realități și a realizat un live pe Facebook, polemizând cu unul dintre cei care au comentat în legătură cu eliberarea sa condiționată.

“Nu e treaba ta dacă am meritat sau nu să mă eliberez . (…) Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă, să-ți trăiască. Bine, asta nu ca o ameninţare, e ca o urare, înțelegi? Și ca un sfat, să-ți vezi de familia ta. Și lasă-i pe alţii să trăiască cum știu şi cum pot. Te salută fratele tău și mult respect din partea mea. Hai, pa”, a fost mesajul pe care Marius Csampar l-a transmis celui care ”a îndrăznit” să comenteze decizia magistraților de la Tribunalul Mehedinți, cei care au admis cererea de liberare condiționată a ”vânătorului de oameni”. Mai mult, Marius Csampar și-a actualizat și profilul online: „Sper ca de data asta să prețuiesc libertatea pentru totdeauna”.

Marius Csampar: ”Sper ca de data aceasta să prețuiesc libertatea pentru totdeauna”

Csampar a devenit vlogger și oferă internauților… sfaturi despre viață

Dar ieșirea din închisoare nu l-a transformat pe Csampar doar într-un om liber care dorește să lase în urmă un trecut înspăimântor. După live-ul pe Facebook, ”vânătorul de oameni” a devenit… vlogger și s-a hotărât să dea sfaturi de viață eventualilor urmăritori din mediul online. Și, surprinzător, aceștia nu sunt deloc puțini, curiozitatea determinându-i să urmărească filmulețele pe care Marius Csampar le postează pe canalul său de ”YouTube” sub titlul ””Sfaturi și povești”.

Fostul criminal spune acum că și-ar dori să fie iertat de mama sa, de pe lumea cealaltă, și regretă că nu a ascultat-o, că nu s-a ținut de școală și că a provocat atâta ”rău”. De ”Sâmbăta morților”, fostul criminal în serie a ieșit pe stradă și a împărțit pachete ”la câțiva amărâți”, ”de pomană” pentru femeia care i-a dat viață.

”A fost Sâmbăta Morţilor şi am decis cu cineva apropiat să mă duc la mormânt la mama mea. Am făcut nişte pachete pentru a împărţi la câţiva amărâţi de acolo. Sper că, de acolo de unde e ea, să mă ierte pentru ce am făcut, să mă ierte pentru că nu am ascultat-o, să mă ierte că nu m-am ţinut de şcoală şi să mă ierte pentru tot răul pe care l-am lăsat în spate” , a spus Marius Csampar.

Într-unul dintre filmulețele postate pe YouTube, Marius Csampar s-a plâns internauților că nu își găsește loc de muncă, declarându-se dispus să meargă ”la orice muncă”, inclusiv la ”măturat pe stradă”.

”În momentul în care am ieșit din pușcărie, familia și prietenii mi-au sărit în ajutor. Încearcă în special să-mi găsesc muncă. Am avut 24 de ani răbdare, am eu răbdare o săptămână. Nici nu îmi amintesc dacă atunci când am intrat la pușcărie îmi plăcea munca. Mă duc la orice muncă și la măturat pe stradă. Asta voi face. Mi-ar plăcea să lucrez orice ca să pot să-mi clădesc un viitor”, a spus Marius Csampar.

Marius Csampar, angajat cu acte în regulă

Marius Csampar a comis prima crimă la doar 16 ani

Marius Csampar avea doar 22 de ani atunci când a fost condamnat la închisoare pe viață. La vîrsta de 16 ani a comis prima crimă, iar în numai patru ani – între 1994 și 1997 – a mai ucis încă cinci (deși, așa cum menționam, Csampar susține că nu au fost decât cinci crime, nu șase). Criminalul în serie a declarat în fața anchetatorilor că a ucis de foame, însă a recunoscut în fața acestora că a ucis și din răzbunare. Oficial, Marius Csampar are șase victime la activ, dar a fost bănuit şi în alte cazuri de crimă. Însă, în lipsa unor probe care să îl incrimieze pe Csampar, acestea au rămas, din păcate, cu autor necunoscut.

La un moment dat, criminalul a trăit timp de opt luni alături de un grup de oameni ai străzii, într-un canal din parcul Titan. Tot ceea ce se fura era adus acolo și, atunci  când unul dintre boschetari i-a contestat supremația, l-a ucis în timp ce dormea. Ce a urmat a fost șocant. A tăiat capul victimei, l-a incendiat şi apoi… a jucat fotbal cu el. Declarația pe care a dat-o în fața anchetatorilor a rămas memorabilă.

„După ce i-am tăiat capul, am venit cu el încoace şi l-am aruncat în apă. Te simţi puternic când faci aşa ceva!”

Marius Csampar

În 1997, chiar criminalul în serie anunţa polițiștii că a descoperit un cadavru în ruinele cinematografului „Feroviar”. Dar realitatea era cu totul alta, iar Csampar a devenit, din martor, acuzat. Ştia prea multe amănunte, cunoştea victima, iar locul în care era cadavrul era inaccesibil.

În timpul anchetei,  criminalul a vorbit şi de celelalte victime, conducându-i pe polițiști acolo unde se afla un alt cadavru. Așa a ieşit la lumină imaginea unuia din cei mai sângeroşi criminali din România. A recunoscut cinci crime, însă poliţiştii cred și acum că numărul victimelor ”vânătorului de oameni” este mult mai mare.

Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...